U barbijri - Tarsia dialetto

Vai ai contenuti
U barbijri.
                 'I barbijri aru paìsi cì nn'erani tanti
                  à guucchiu 'un m'arricuurdu quanti,
                  ma cchiù cà dù mistijri vulìa parlari
                  i l'aria cà ndà putiga si rispirava.
                  C'era n'adduru i menda e brillandina,
                  gacqua i culonia e boro talco fini fini;
                  'ù mastu spinnillava ccù maistrìa
                  e ù rasulu sup'a faccia lijggiu scinnìa,
                  ogni tantu sup'u cuuriu l'affilava
                  e a lurdia ccù na schedina pulizzava;
                  ù dopobarba ù dunava ccù na pumpetta
                  e doppu t'asciuttava ccù nà sarvietta;
                  cchì forbici avìjd'a mana lesta e pricisa
                  à sfumatura gauta o vascia, cum'a vulìjsi.
                  'Nda varvarìa si chiacchiariava di tuttu
                  di fimmine, di sport, dù tijmpu bruttu:
                  ì vijcchi cà cuntavani i fatti passati
                  i giuvini cà li sfuttijni ccù nà risata.
                  Si chiri muri si puttissiri cumbissari
                  'avissiri mill'e cchiù cose i tistimoniari:
                  picchì suttu a chiri varvi e  capiddhri
                  'un gera sulu nà capa, mà nù cirvijddhru
                  ccù tutt'i guai dà vita e tanti tanti storie,
                  limmiti e tijrmini dispittusi dà mimoria.

Torna ai contenuti