'A forgia e ù furgiaru - Tarsia dialetto

Vai ai contenuti
'A forgia e ù furgiaru.
                  I tutt'i e tanti putighi dù paìsi
                  à forgia ghera a cchiù curiusa:
                  scura e nivura cumu'ù carvunu
                  ccù n'adduru i fumi e di tizzunu.
                  Parìjd'a caverna di nù diavulu
                  e ì ghindi cì facìa sembi caudu:
                  à vràscia à nn'angulu addhrumata
                  cchì fijrri russi russi addivindati.
                  'U mastu avìa nù sinalu lurdu,
                  i cuoriu, chiss'ùn mù scuurdu;
                  sup'a 'ncùina ci dava gran mazzati
                  ccù botti surdi e bbuoni cadinzati:
                  ù ritmu ccù nà nota ghera sembi guali,
                  assumbrava a nà canzuna musicala.
                  Facìa di tuttu: zappi e faviciunu,
                  fijrri ppì cavaddhri e puri furcuni,
                  timpirava i runca e i cancijddhri,
                  ammulavad'i forbici e i curtijddhri.
                 Ccà rrùina assuttigliava 'i zuocculi,
                 à bbestia ferma, (ù sa cchì ruocculu),
                 vinìa n'adduru ì gunghia vrusciata
                 quannu 'n'juvava ù fijrru stampatu.
                 'A sira, doppu stà gran fatìca,
                 'un jid'ara casa, chiusa à putìca;
                 aru spissu sì firmava 'ndà cantina
                 ppì sì fricà nù mijnzu litri ì vini.

Torna ai contenuti